Sample Sidebar Module

This is a sample module published to the sidebar_top position, using the -sidebar module class suffix. There is also a sidebar_bottom position below the menu.

Sample Sidebar Module

This is a sample module published to the sidebar_bottom position, using the -sidebar module class suffix. There is also a sidebar_top position below the search.

Căutare în site

Consiliul Raional Soroca, vă comuncă repetat că conform prevederilor Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor nr. 75/2014 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la modul şi condiţiile de desfăşurare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile social/economic vulnerabile II, pentru a primi locuinţă socială, vă adresați în biroul 512 din incinta clădirii Consiliului raional Soroca (str. Ștefan cel Mare,5), tel.023022088 între orele 08:00-17:00, pentru depunerea cererii.
De dreptul de a primi locuinţă socială au următoarele categorii:
a) Persoane cu dizabilităţi severe;
b) Persoane dezinstituţionalizate (orfani cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 21 ani);
c) Familiile cu cel puţin 3 copii, familiile cu un singur părinte care cresc cel puţin 2 copii;
d) Familiile sau persoanele care întreţin copii cu dizabilităţi severe;
e) Persoana sau familiile în care cel puțin unul dintre membrii familiei este angajat al unei instituții bugetare sau activează în sfera serviciilor publice.
Dacă vă regăsiți în una din aceste categorii și întruniți cumulativ următoarele condiţii obligatorii de obţinere a locuinţei sociale:
1) categoriile prevăzute la lit. a)-d) trebuie să aibă un venit lunar pentru fiecare membru al familiei care nu depășește salariul minim pe țară;
2) categoria prevăzută la lit. e) trebuie să aibă un venit lunar per gospodărie beneficiară care nu depășește salariul mediu pe economie egalizat de Scala Oxford pentru dimensiunea gospodăriei. Se admite un venit lunar ce depășește salariul mediu lunar pe economie până la 30%,
3) membrii familiei (soţul/ soţia, copiii şi/sau alte persoane întreţinute) să nu aibă în proprietate locuinţe pe teritoriul Republicii Moldova şi peste hotarele ei, teren pentru construcţia de locuinţe sau casă construită capital în întovărăşirile pomicole, precum şi nu au înstrăinat o locuinţă în ultimii 5 ani în Republica Moldova;
4) nu au beneficiat din partea statului şi autorităţilor publice locale de credite preferenţiale şi susţinere exprimată prin materiale de construcţii pentru construcţia de locuinţe sau asistenţă financiară;
5) nu au participat la privatizarea locuinţelor, loturilor pentru construcţie, terenurilor cu altă destinaţie, caselor individuale, obţinute anterior de la stat, în ultimii 5 ani:
şi una din următoarele condiţii adiţionale:
6) să-şi desfăşoare activitatea profesională sau să fie înregistrat la Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă din localitatea unde se construiesc locuinţe sociale.
La cerere anexați următoarele documente:
1) Copia buletinului de identitate a solicitantului;
2) Copia buletinului de identitate a membrilor adulţi ai familiei solicitantului şi copia certificatului de naştere a copiilor;
3) Copia buletinului de identitate a persoanelor întreţinute de solicitant şi certificatul de la subdiviziunea de asistenţă socială a autorității administraţiei publice locale;
4) Copia certificatului de căsătorie, dacă este cazul;
6) Certificatul eliberat de Oficiul Teritorial Cadastral sau de Primărie (în cazul în care bunul imobil nu este înregistrat la Oficiul Teritorial Cadastral), şi că membrii familiei (soţul / soţia, copiii şi / sau alte persoane întreţinute) nu deţin în proprietate locuinţe pe teritoriul Republicii Moldova, teren pentru construcţia de locuinţe, terenuri cu altă destinaţie sau casă construită capital în întovărăşirile pomicole, precum şi nu au înstrăinat o locuinţă în ultimii 5 ani în Republica Moldova;
61) Declarația pe propria răspundere privind lipsa de bunuri imobile peste hotarele țării ;
7) Certificatul de la locul de muncă de bază care confirmă că beneficiarul este angajat, însoţit de o copie a carnetului de muncă completat cu date recente sau certificatul de la Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în cazul în care este şomer;
😎 Documente cu privire la starea de sănătate a solicitantului sau a persoanelor întreţinute;
9) Certificatul din partea autorităţii fiscale/băncii cu privire la venitul solicitantului şi venitul membrilor familiei sale sau altor persoane întreţinute pentru ultimii trei ani, inclusiv venitul obţinut din dobînda unor conturi de depozit, alocaţii, beneficii şi beneficii sociale în numerar;
10) Certificatul eliberat de Primăria unităţii administrativ-teritoriale de la locul de reşedinţă a solicitantului, care confirmă faptul că acesta nu a beneficiat din partea statului şi autorităţilor publice locale de credite preferenţiale şi susţinere exprimată prin materiale de construcţii pentru construcţia de locuinţe sau asistenţă financiară;
11) Certificatul eliberat de Primăria unităţii administrativ-teritoriale de la locul de reşedinţă a solicitantului, ce confirmă faptul că solicitantul nu a participat la privatizarea locuinţelor, loturilor pentru construcţie, terenurilor cu altă destinaţie, caselor individuale, obţinute anterior de la stat;
12) Copia Diplomei de studii; şi după caz (pentru fondul public de locuinţe);
13) Certificatul eliberat de Primăria unităţii administrativ-teritoriale, prin care se confirmă că suprafaţa locativă ce revine fiecărui membru de familie al solicitantului este sub nivelul normei minime prevăzute prin lege;
14) Raportul tehnic eliberat de autoritatea publică competentă, care confirmă că casa solicitantului nu întruneşte exigenţele tehnice şi sanitare corespunzătoare.

      Persoana responsabilă a fondatorului (președintele Raionului Soroca) mun.Soroca, str.Ştefan cel Mare, 5, anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de șef al Instituției Medico-Sanitare Publice Centrul de Sănătate Soroca.

Condiţiile de participare la concurs: La concursul pentru ocuparea funcției de șef al Instituției Medico-Sanitare Publice Centrul de Sănătate Soroca, poate participa orice persoană care întrunește următoarele condiții de bază:

 1) deţine cetăţenia Republicii Moldova sau/și cetățenia altui stat, cu condiția domicilierii pe teritoriul Republicii Moldova;

2) deține o diplomă de medic specialist;

3) cunoaşte limba română, scrisă şi vorbită;

4) are capacitate deplină de exerciţiu și este apt din punct de vedere medical;

5) nu are antecedente penale;

6) are cel puțin 3 ani vechime în muncă în cadrul unor instituții de asistență medicală primară;

7) nu a atins vârsta de 63 de ani ;

8) nu are sancțiuni disciplinare;

9) nu are interdicție de a ocupa anumite funcții.

Dosarul de participare la concurs se depune personal  și  va conține:

1) cererea de participare la concurs, cu menţionarea postului solicitat;

2) copia actului de identitate;

3) copia diplomei de studii universitare de licenţă de medic și studii postunversitare;

4) copiile altor diplome de studii dacă sunt relevante – studii superioare de master, doctorat, postdoctorat, precum şi anexele la diplome, instruiri relevante funcției, după caz;

5) copia certificatului de căsătorie sau copiile documentelor care atestă schimbarea numelui (după caz).

6) actele care atestă vechimea în muncă a candidatului;

7) curriculum vitae;

8) proiectul planului strategic de dezvoltare a instituției pentru următorii 5 ani, realizat de candidat;

9) scrisoarea de motivare personală pentru ocuparea funcţiei de conducător al instituţiei medico-sanitare publice;

10) adeverinţa medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare;

11) declaraţia pe propria răspundere că nu are antecedente penale şi că nu a fost tras la răspundere penală;

12) declaraţia pe propria răspundere că nu are sancțiuni disciplinare sau adeverință de la angajator;

13) declarația de integritate pe propria răspundere privind lipsa conflictelor de interese și existența rudelor și afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv (părinte, frate/soră, bunic/bunică, nepot/nepoată, unchi/mătușă, soț/soție, copil, concubin/concubină), care sunt angajați în instituția medico-sanitară publică pentru care a fost anunțat concurs și privind lipsa relației de rudenie cu persoanele responsabile  ale fondatorului acesteia, conform modelului aprobat de Ministerul Sănătății și publicat pe pagina sa web oficială;

14) declarația pe propria răspundere a candidatului că proiectul strategic de dezvoltare a instituției este realizat integral de către acesta.

 

          Persoana responsabilă de recepționarea dosarului și oferirea   informațiilor referitor la concurs se află în sediul Consiliului Raional Soroca mun.Soroca, str.Ștefan cel Mare 5, etj.5, bir.511, telefon 0-230-2-20-26 și pe e-mail cebotari.carolina.19@mail.ru.

 

 

Data-limită de depunere a dosarelor este  20  septembrie   2024, ora.1700

 

 

 

Consiliul Raional Soroca anunță concurs la funcția vacantă de administrator al Întreprinderii Municipale ,,CENTRUL STOMATOLOGIC RAIONAL SOROCA”.

    Condiţiile de participare la concurs:

La concursul pentru ocuparea  funcției  de administrator al Întreprinderii Municipale ,,CENTRUL STOMATOLOGIC RAIONAL SOROCA”, poate participa orice persoană care întrunește următoarele condiţii de bază:

      a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;

      b) posedă limba română precum și cunoaște cel puțin o limbă de circulație internațională;

      c) deţine studii superioare sau echivalentul lor;

      d) a activat în funcţii de conducere cel puțin 4 ani;

e) nu  a împlinit vîrsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;

      f) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;

      g) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;

      h) nu este condamnată, prin hotărîre definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată, pentru infracţiuni de corupţie, care cade sub incompatibilităţile şi restricţiile prevăzute la art.16-21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.

      i) este apt, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru muncă, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată.

Dosarul de participare la concurs se depune personal și va conține:

            a) formularul de participare specificat în anexa nr.1 la Regulamentul aprobat prin Decizia Consiliului Raional Soroca nr.2/46 din 15 mai 2024;

            b) copia buletinului de identitate;

            c) copiile diplomelor de studii superioare şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;

            d) actele care atestă vechimea în muncă a candidatului (copia carnetului de muncă);

            e) adeverința medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare;

            f) cazierul judiciar;

            g) proiectul planului  strategic de dezvoltare a  întreprinderii  pe 5 ani - elaborat  individual  în volum de 8-10 pagini, cu mărimea de font 12, interval interlinear-1,5 tehnoredactate la calculator;

            h) declarația pe propria răspundere  a candidatului că  proiectul planului strategic de dezvoltare a întreprinderii este realizat integral de către aceasta, conform anexei nr.2 la Regulamentul aprobat prin Decizia Consiliului Raional Soroca nr.2/46 din 15 mai 2024;

 

           Notă: Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. Cazierul judiciar  și adeverința medicală pot  fi înlocuite cu declaraţia pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

 

Persoana responsabilă de recepționarea dosarelor și furnizarea informațiilor suplimentare la organizarea concursului - dna Carolina Cebotari, șefă interimară a Serviciului Resurse Umane din cadrul Aparatului Președintelui Raionului Soroca, bir.511, tel:(0230) 2-20-26, e-mail:cebotari.carolina.19@mail.ru, MD -3005, mun.Soroca, str.Ștefan cel Mare nr.5.

 

Data-limită de depunere a dosarelor este  25  septembrie   2024, ora.1700