Stimați colaboratori ai Serviciului Protecției Civile și Situații Exepționale!
Cu deosebită plăcere și înaltă considerațiune, în numele Consiliului raional Soroca și al meu personal, Vă adresez cele mai calde felicitări şi urări de bine cu prilejul sărbătorii profesionale, Ziua Salvatorului, marcată tradițional la data de 05 aprilie, care ne amintește încă o data că voi ați fost și rămâneți speranța oamenilor în cele mai dificile clipe ale vieții.
Activitatea, care aţi ales-o drept vocaţie, nu este una uşoară, iar sacrificiul şi curajul Dumneavoastră a fost demonstrat în toate intervenţiile de succes.
Apreciem că reuşiți să faceți faţă celor mai complicate situaţii excepţionale, sunteți acei, care depuneți eforturi consistente pentru a reacționa prompt la apelul celor care au nevoie de ajutor, iar atunci când este greu, spiritul de echipă şi devotamentul faţă de ţară sunt calităţile care vă caracterizează.
Mizăm pe nivelul înalt de organizare și de responsabilitate de care dați mereu dovadă și vă mobilizează să vă faceți datoria cu maximă responsabilitate și corectitudine, pe atitudinea conştiincioasă faţă de atribuţiile de serviciu, pe înaltul simţ al datoriei, pe curajul, bărbăţia și spiritul de sacrificiu care le manifestați.
Vă dorim multă sănătate, prosperitate, creativitate şi noi realizări în sfera profesională, inspirație și abnegație în acțiunile de prevenire a situațiilor de risc, iar încrederea în forțele voastre să vă însoțească mereu.
Cu profund respect,
Veaceslav Rusnac,
Președinte al raionului Soroca
Stimați bibliotecari!
Nobila profesie de bibliotecar este semnul definitoriu al cunoaşterii, variat şi profund, ca fascinanta lume a cărţilor, iar bibliotecile continuă să joace un rol crucial pentru a construi noi punți spre cunoaștere, ajută oamenii să obțină noi competențe, să descopere istoria și cultura fiecărei comunități.
Cu prilejul sărbătorii profesionale - Ziua Bibliotecarului, în numele Consiliului Raional Soroca și al meu personal vă adresăm cele mai calde gânduri cu sincere urări de bine și sănătate.
Vă dorim bunăstare și căldură în căminele familiale, energie creatoare, succese și frumoase împliniri profesionale.
Avem convingerea că acest sprijin generos din partea Dumneavoastră ne va da puterea şi tăria, necesare pentru a promova în continuare valorile naționale.
Cu respect,
Veaceslav Rusnac,
Președinte al Raionului Soroca