În data de 01 februarie 2024, în sala mică a Palatului de Cultură din municipiul Soroca, de către Secția Cultură și Turism a Consiliului Raional Soroca și Secția Administrație Publică din cadrul Aparatului Președintelui raionului Soroca a fost organizată festivitatea cu prilejul Zilei Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală.
Evenimentul a fost deschis de către Președintele raionului Soroca dl Veaceslav Rusnac cu un un mesaj de felicitare tuturor primarilor din localitățile raionului Soroca, înmânându-le cu această ocazie Diplome, pentru activitate prodigioasă, profesionalism, contribuție substanțială la dezvoltarea social-economică a unității administrativ-teritorială.
Totodată, în discursul său, dl Veaceslav Rusnac, a mulțumit aleșilor locali pentru munca cu dedicație care o depun în folosul cetățenilor, pentru numeroasele momente dificile depășite, pentru responsabilitate, înțelepciune, răbdare, inițiativă și sacrificiile în interesul comunității, menționând că acest eveniment nu reprezintă o simplă oficiere a unei zile profesionale, ci constituie o recunoaștere a eforturilor pe care toți le depun zi de zi, pentru dezvoltarea localităților și pentru binele cetățenilor, dorindu-le multă sănătate, pace, optimism, inspirație pentru noi proiecte și realizări ambițioase.
La fel cu mesaje de felicitare s-au adresat și viceprimarul municipiului Soroca dl Ghenadie Mînăscurtă, primarul satului Șeptelici dna Victoria Andriuța, primarul comunei Dărcăuți dl Oleg Rozimovschi, primarul comunei Vasilcău dl Tudor Golub, primarul satului Schineni dna Silvia Leșan și primarul satului Visoca dl Grigore Pleșca, care în discursurile sale s-au împărtățit și de succesele sale pe parcursul mai multori ani în dezvoltarea localităților din raionul Soroca.
În cadrul evenimentului Președintele raionului Soroca dl Veaceslav Rusnac pentru spirit competitiv și creator în realizarea obiectivelor APL de nivelul II, atitudine grijulie față de oameni și conlucrare excelentă cu APL de nivelul I, a fost decernat cu Diploma de Excelență din partea Primarilor raionului Soroca.
Atmosfera de sărbătoare a fost susținută de Ansamblul folcloric de feciori „Arcașii lui Ștefan”, conducător artistic Ion Alexei; interpreta de muzică ușoară Inga Rotari; eleva catedrei „Regie” a Colegiului de Arte „Nicolae Botgros” Ala Rotaru; interpreta studioului muzical „Golden Star” Amanda Mazur; orchestra de muzică populară „Doina Nistrului”, conducător artistic Nicolae Zabulica și interpreții de muzică populară Valeriu Caldari, Doina Prisacari și Iuliana Iscra.
În data de 31 ianuarie 2024, în sala de protocol a Consiliului raional Soroca, Președintele raionului Soroca dl Veceslav Rusnac, împreună cu vicepreședinții raionului dna Alla Bordianu și dl Iurie Tănase și șefa Direcției Agricultură și Alimentație a Consiliului raional Soroca dna Aliona Andriuță, a avut o întâlnire cu dl Kazys STARKEVIČIUS, șeful delegației, șeful Grupului pentru relații interparlamentare cu Republica Moldova, Președintele Comitetului economie din cadrul Seimas-ului Republicii Lituania și dl Edmundas PUPINIS, șef adjunct al Grupului pentru relații interparlamentare cu Republica Moldova, membrul Comitetului educație și știință din cadrul Seimas-ului Republicii Lituania, însoțiți de deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Lituania dl Ion Babici și secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova dl Iurie Scripnic.
Ulterior, în sala mică a Palatului de Cultură din municipiul Soroca, conducerea raionului Soroca și membrii Grupului pentru relații interparlamentare cu Republica Moldova a Seimasului Republicii Lituania au avut o întâlnire cu agricultorii din raionul Soroca.
În cadrul discuțiilor au abordate subiecte de actualitate cum ar fi agenda de reforme a Republicii Moldova, parcursul european al țării noastre și oportunitățile de intensificare a relațiilor moldo-lituaniene în diverse domenii-cheie; etapele de armonizare a legislației naționale cu cea europeană și despre ajutorul oferit de Vilnius în expertiza în domenii, precum agricultura sau energie regenerabilă, cât și implementarea unui șir de proiecte, în special din agricultură și infrastructură.