- Detalii
- Scris de Secția Administarție Publică
- Categorie: Noutăți
- Accesări: 1188
Stimaţi militari,
angajaţi ai Armatei Naţionale,
stimaţi veterani,
Armata Naţională este o expresie a legăturilor strânse între generaţii şi este o continuitate a tradiţiilor strămoşilor noştri de a servi cu cinste, onoare şi demnitate Patria.
Ziua Armatei Naționale, este una și de recunoştinţă pentru militari, pentru simţul datoriei, profesionalismul şi abnegaţia de care dau dovadă fiind alături de cetăţenii noştri, apărând pacea şi liniştea.
Cu certitudine putem spune că Armata Naţională, mai întâi de toate, este o şcoală a patriotismului, a dragostei şi respectului cetăţeanului pentru neamul şi ţara sa. Serviciul militar mai este şi un bun prilej pentru dezvoltarea culturii fizice, etice şi morale a tinerii noastre generaţii, este un examen de maturitate şi de atitudine faţă de toţi cetăţenii ţării.
În aceste momente de sărbătoare, adresez sincere felicitări și Vă doresc multă sănătate, pace, prosperitate, realizări şi succes în nobila misiune de apărare a Patriei !
Cu profund respect,
Ghenadie Muntean ,
Președinte al raionului Soroca
- Detalii
- Scris de Secția Administarție Publică
- Categorie: Noutăți
- Accesări: 1230
Astăzi, 31 august, în Republica Moldova, este marcată a 30-a aniversare a Sărbătorii Naționale, Limba Noastră. Ea s-a născut în vâltoarea mișcării de renaștere națională și este marcată, anual la această dată, cu manifestări de înalt patriotism, de regăsire a rădăcinilor, consemnată prin poezie, cântec și joc, prin repunerea în drepturi a vechilor tradiții populare.
Conducerea Raionului Soroca, reprezentanți ai Autorităților Publice Locale, cât și ai serviciilor desconcentrate în teritoriu, oameni de cultură, profesori și elevi, soroceni, au elogiat Limba Română, la bustul marilor scriitori, din parcul Mihai Eminescu, municipiul Soroca, urmând depuneri de flori.
Evenimentul s-a încheiat cu recitaluri de poezii și interpretări de cântece.





