Comments
În data de 20 ianuarie 2026, cu începere de la orele 16.00 în Palatul de Cultură din municipiul Soroca, de către Secţia Cultură şi Turism a Consiliului Raional Soroca și Instituția Publică Palatul de Cultură Soroca a fost desfăşurat un spectacol festiv cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, sărbătorită anual, la data de 15 ianuarie, în semn de omagiu adus marelui poet Mihai Eminescu, născut la această data.
Președintele raionului Soroca dl Veaceslav Rusnac, a adresat cele mai sincere felicitări tuturor oamenilor de cultură, creatorilor, artiștilor, profesorilor, bibliotecarilor, muzeografilor și tuturor celor care, prin talent, dăruire și muncă, contribuie zilnic la păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural național.
În cadrul festivităţii mai multe instituţii de profil şi lucrători ai culturii au fost menţionați cu diplome din partea Preşedintelui raionului Soroca, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova, Primăriei municipiului Soroca, Secției Cultură și Turism a Consiliului Raional Soroca și Instituției Publice Palatul de Cultură Soroca, pentru merite deosebite în promovarea valorilor culturale şi cu prilejul „Zilei Naţionale a Culturii”.
Pe parcursul evenimentului au evoluat Corul „Orantis” şi Orchestra de fanfară de la Palatul de Cultură din municipiul Soroca, Band Orchestra Consiliului Raional Soroca şi studioul „Cortina” de pe lângă Instituţia Publică Teatrul „Veniamin Apostol” Soroca.















