Astăzi, 27 aprilie, în Republica Moldova este marcată Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat, simbolurile oficiale ale suveranităţii şi independenţei.
Conform prevederilor Constituției, drapelul Republicii Moldova este un tricolor cu benzi verticale – albastru, galben şi roşu, avînd proporţiile de 1:2 între lăţime şi lungime. În centru, pe fîşia de culoare galbenă, este imprimată Stema de Stat — un vultur purtînd o cruce în cioc şi strîngînd în ghearele reprezentate ca nişte mîini un sceptru de aur şi o ramură verde de măslin. Pieptul păsării este protejat de un scut cu însemnele tradiţionale ale Moldovei medievale: capul de bour, soarele, luna şi o floare.
Tricolorul a fost desemnat drapel oficial al Republicii Moldova de primul Parlament pe 27 aprilie 1990. Ziua Drapelului de Stat a fost instituită pe 23 aprilie 2010.





