Sample Sidebar Module

This is a sample module published to the sidebar_top position, using the -sidebar module class suffix. There is also a sidebar_bottom position below the menu.

Sample Sidebar Module

This is a sample module published to the sidebar_bottom position, using the -sidebar module class suffix. There is also a sidebar_top position below the search.

Căutare în site

La 24.01.2020 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 23/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de examinare și raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale în baza căreia a fost elaborată Dispoziția Președintelui Raionului Soroca nr.32 din 10 martie 2020 prin care a fost desemnată subdiviziunea și persoana responsabilă des-a întocmit Registrul dezvăluirilor practicilor ilegale și al avertizărilor de integritate.

Regulamentul privind procedurile de examinare şi raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale stabileşte procedura de raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale de către angajaţii entităţilor publice şi private, precum şi procedura de înregistrare şi examinare a dezvăluirilor practicilor ilegale, de recunoaștere în calitate de avertizor de integritate şi de aplicare a măsurilor de protecție faţă de angajații care dezvăluie cu bună-credinţă şi în interes public practicile ilegale interne.

De asemenea a fost instituită o boxă pentru dezvăluirile practicilor ilegale și a avertizărilor de integritate interne.

 REPUBLICA MOLDOVA

CONSILIUL RAIONAL SOROCA

 

PREŞEDINTELE

RAIONULUI SOROCA

 

DISPOZIŢIE

 

 

 

Cu privire la desemnarea persoanei/subdiviziunii responsabile

de recepționarea, înregistrarea dezvăluirilor interne și

 întreprinderea acțiunilor de examinare a acestora

 

 

În temeiul art. 54 alin. (1) al Legii nr. 436/2006 privind administraţia publică locală, Hotărârii Guvernului nr. 23/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de examinare și raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale, Legii nr.122/2018 privind avertizatorii de integritate, Legii nr. 100/2017 cu privire la actele normative,

 

DISPUN:

1.      Se desemnează Serviciul Asistență Juridică din cadrul Aparatului Președintelui Raionului în calitate de subdiviziune responsabilă de examinarea dezvăluirilor practicilor ilegale și a avertizărilor de integritate internă.

2.      Se desemnează dna Cebanciuc Tatiana, specialist superior al Serviciului Asistență Juridică, responsabil de recepționarea, înregistrarea și întocmirea Registrului dezvăluirilor practicilor ilegale și al avertizărilor de integritate.

3.      Se desemnează Secția Organizarea și Coordonarea Activității Administrative să instituie o boxă pentru dezvăluirile practicilor ilegale și a avertizărilor de integritate interne.

4.      Se abrogă Dispoziția nr. 332-p din 02.12.2013 ,,Cu privire la aprobarea Regulamentului Intern privind avertizorii de integritate”.

5.      Se abrogă Dispoziția nr. 03 din 14.01.2020 ,,Cu privire la  modificarea Dispoziției nr. 332-p din 02.12.2013 ,,Cuprivire la aprobarea Regulamentului Intern privind avertizatorii de integritate”.

6.      Prezenta dispoziție se aduce la cunoștința angajaților din cadrul Aparatului Președintelui Raionului și șefilor subdiviziunilor Consiliului Raional, sub semnătură.     

                                                                                                                      

 

                                                                                                                             Veaceslav Rusnac,

Preşedinte al  Raionului Soroca  

 

        

 

 

 

                                                                           

 

Nr. 32

din 10 martie 2020

mun. Soroca, Republica Moldova

 

Republica Moldova

GUVERNUL

HOTĂRÎRE Nr. 23
din 22-01-2020

pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de
examinare și raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale

Publicat : 24-01-2020 în Monitorul Oficial Nr. 14-23 art. 30

În temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 122/2018 privind avertizorii de integritate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 309-320, art. 472), Guvernul HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind procedurile de examinare și raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale (se anexează).

2. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 707/2013 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind avertizorii de integritate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 198-204, art. 808).

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.

 

PRIM-MINISTRU                                                Ion CHICU

 

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei                                                Fadei Nagacevschi

 

Nr. 23. Chișinău, 22 ianuarie 2020.

                    

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.23/2020

 

REGULAMENT

privind procedurile de examinare și raportare internă a dezvăluirilor

practicilor ilegale

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind procedurile de examinare şi raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale (în continuare – Regulament) stabileşte procedura de raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale de către angajaţii entităţilor publice şi private, precum şi procedura de înregistrare şi examinare a dezvăluirilor practicilor ilegale, de recunoaștere în calitate de avertizor de integritate şi de aplicare a măsurilor de protecție faţă de angajații care dezvăluie cu bună-credinţă şi în interes public practicile ilegale interne.

2. Dezvăluirea internă a practicilor ilegale include următoarele etape:

1) informarea angajatorului despre practica ilegală prin completarea de către angajat a formularului dezvăluirii interne a practicilor ilegale;

2) recepționarea/înregistrarea dezvăluirii interne a practicilor ilegale în Registrul dezvăluirilor practicilor ilegale şi al avertizărilor de integritate;

3) examinarea dezvăluirii interne, acordarea statutului de avertizor și informarea angajatului despre statutul acordat, precum și informarea acestuia despre rezultatele examinării dezvăluirii interne.

3. Conducătorul entităţii publice sau private are următoarele obligaţii în vederea asigurării implementării normelor privind procedurile de examinare şi raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale:

1) să adopte actele administrative cu referire la examinarea și raportarea internă a dezvăluirilor practicilor ilegale de către angajați;

2) să desemneze persoana/subdiviziunea responsabilă de recepționarea, înregistrarea dezvăluirilor interne și întreprinderea acțiunilor de examinare și de soluționare a acestora, precum şi de ţinerea Registrului dezvăluirilor practicilor ilegale şi al avertizărilor de integritate;

3) să asigure, personal sau, după caz, prin intermediul persoanei/subdiviziunii responsabile, recepționarea, înregistrarea şi examinarea în condiţii de confidenţialitate a dezvăluirilor interne ale practicilor ilegale şi a avertizărilor de integritate depuse de către angajaţi în Registrul dezvăluirilor practicilor ilegale şi al avertizărilor de integritate;

4) să asigure examinarea avertizării de integritate şi comunicarea rezultatelor examinării;

5) să transmită Centrului Naţional Anticorupţie sau, după caz, unei alte autorităţi publice competente informaţia cuprinsă în avertizarea de integritate cu privire la practicile ilegale ce ameninţă interesul public, care au loc în cadrul entităţii  publice sau private în care activează angajatul, dacă acestea întrunesc elementele unei infracţiuni sau contravenţii, cu informarea avertizorului de integritate despre faptul transmiterii  informației;

6) să asigure măsurile de protecţie a avertizorului de integritate stabilite la art. 14 din Legea nr. 122/2018 privind avertizorii de integritate;

7) să tragă la răspundere disciplinară persoana/persoanele pentru neasigurarea recepţionării, înregistrării şi examinării dezvăluirilor interne a practicilor ilegale ale angajaţilor, pentru necomunicarea rezultatului examinării avertizării de integritate în termenul legal, precum şi pentru neasigurarea confidențialității identității avertizorului de integritate.

4. Actul juridic privind desemnarea persoanei/subdiviziunii responsabile este adus la cunoștința tuturor angajaților din entitatea publică sau privată contra semnătură.

5. Instituirea canalelor interne de comunicare a dezvăluirilor practicilor ilegale şi a avertizărilor de integritate interne este obligatorie pentru entitățile mari și mijlocii, indiferent de natura activităților lor. Angajații din cadrul entităților micro și mici pot face dezvăluiri externe și publice, precum și au dreptul să beneficieze de garanțiile stabilite la art. 14 din Legea nr. 122/2018 privind avertizorii de integritate.

6. Comunicarea identității autorului dezvăluirii interne persoanei/persoanelor bănuite de practicile ilegale este interzisă.

II. PROCEDURA DE RECEPŢIONARE/ÎNREGISTRARE

ŞI EXAMINARE A DEZVĂLUIRILOR INTERNE

7. Dezvăluirile interne sunt înregistrate în Registrul dezvăluirilor practicilor ilegale şi al avertizărilor de integritate, ţinut de către angajator (persoana/subdiviziunea responsabilă).

8. Persoana care a făcut dezvăluirea internă obține statutul de avertizor de integritate doar dacă dezvăluirea practicilor ilegale corespunde condițiilor prevăzute la art. 11 din Legea nr. 122/2018 privind avertizorii de integritate.

9. De la data înregistrării dezvăluirii interne, persoana/subdiviziunea responsabilă examinează și verifică informațiile prezentate în dezvăluirea internă astfel încât să garanteze confidențialitatea identității angajatului care dezvăluie o practică ilegală, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 122/2018 privind avertizorii de integritate.

10. În cadrul examinării dezvăluirii interne a practicii ilegale, persoana/subdiviziunea responsabilă poate solicita angajatului care a depus dezvăluirea informații suplimentare în limitele celor prevăzute la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 122/2018 privind avertizorii de integritate.

11. În cazul în care dezvăluirea internă conţine elementele constitutive ale unei contravenţii sau infracţiuni, angajatorul, în termen de 3 zile, este obligat să transmită informaţia cuprinsă în dezvăluire cu privire la practicile ilegale ce ameninţă interesul public, care au loc în cadrul entităţii, Centrului Naţional Anticorupţie sau, după caz, unei alte autorităţi publice competente.

12. Persoana/subdiviziunea responsabilă informează imediat angajatorul despre înregistrarea dezvăluirii, dar nu mai târziu de următoarea zi lucrătoare celei în care a recepționat dezvăluirea practicii ilegale.

13. În cazul în care dezvăluirea practicii ilegale vizează nemijlocit angajatorul (conducătorul entității publice sau private), persoana/subdiviziunea responsabilă informează despre aceasta imediat entitatea ierarhic superioară acesteia sau, după caz, Centrul Naţional Anticorupţie, precum și despre pierderea, dispariţia sau distrugerea probelor ce confirmă dezvăluirea practicii ilegale.

14. În cazul în care informațiile expuse în dezvăluirea practicilor ilegale nu se confirmă, persoana/subdiviziunea responsabilă prezintă conducătorului entității publice sau private o notă motivată despre cele constatate și rezultatele verificării, la care se anexează materialele aferente.

15. Nota motivată și materialele aferente anexate se păstrează timp de 5 ani de la data emiterii acestora, în condiții care să asigure protejarea informațiilor împotriva accesului, transmiterii, distrugerii, alterării sau modificării acestora.

III. MĂSURILE DE PROTECŢIE

16. Orice caz și formă de răzbunare împotriva angajaților se examinează, urmând a fi stabilită legătura de cauzalitate (cauză-efect) care există între dezvăluire și tratamentul defavorabil suferit, în mod direct sau indirect, de către avertizorul de integritate.

17. Pentru a asigura aplicarea măsurilor de protecție a avertizorilor, conducătorul entităţii publice sau private:

1) examinează solicitările de protecţie ale avertizorilor de integritate prin completarea formularului de cerere prevăzut în anexă;

2) întreprinde acțiuni cu caracter administrativ în vederea încetării răzbunării împotriva angajatului, aplicând garanțiile stabilite de legislație pentru protecția avertizorului de integritate.

18. Avertizorul de integritate care a comunicat o dezvăluire cu bună-credință nu este pasibil de răspundere disciplinară.