1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Viceministrul Culturii, Igor Șarov s-a aflat într-o vizită de lucru în Raionul Soroca

La 15 noiembrie curent, în cadrul programului de audienţe al membrilor Guvernului în teritoriu, cu o vizită de lucru în raionul Soroca s-a aflat viceministrul Culturii, dl Igor Şarov.
În debutul programului de vizită, dl viceministru a avut o întrevedere cu preşedintele raionului Mihai Mîţu, în cadrul căreia s-au pus în discuţie problemele actuale ale raionului din domeniul culturii şi perspectivele de dezvoltare
Apoi, în sala de şedinţe a Consiliului Raional Soroca a avut loc o întîlnire cu primarii localităţilor, angajaţii instituţiilor de cultură din raion – case şi cămine de cultură, biblioteci publice, muzee, directori ai colegiilor.15025483 1882981931923952 7725983060064067652 o

La rîndul său , viceministrul culturii, dl Igor Șarov, a vorbit despre principalele proiecte care pot fi aplicate prin intermediul Ministerului Culturii. Anul acesta au fost în valoare de 2 milioane de lei, iar pentru anul viitor se propune să fie de 5 milioane, astfel i-a îndemnat pe participanți să aplice la proiecte, subliniind oportunitatea de atragere a investiţiilor în instituţiile de cultură prin proiecte.15128980 1882981921923953 4973842020126777961 o

Deasemenea , viceministrul a informat participanții despre priorităţile ministerului din acest an şi anume: restaurarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din or. Căușeni, semnarea Memorandumul de Înțelegere privind dezvoltarea și promovarea Rezervației cultural-naturale “Orheiul Vechi. A vorbit şi despre desfăşurarea salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, unde au fost prezentate titluri de carte editate în Republica Moldova şi România.15016226 1882981891923956 8934747028136022752 o

În continuare, Igor Şarov s-a arătat dispus să discute despre problemele din domeniu cum ar fi: mărirea salariului, angajarea cadrelor didactice, construirea unor pensiuni turistice pentru atragerea turiştilor, organizarea cursurilor pentru formarea profesională gratis etc.
Vizita viceministrului în raionul Soroca a finisat la Colegiul de Arte “N.Botgros”.