1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a vizitat şantierul din Soroca

          Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, s-a aflat într-o vizită de lucru la Soroca. Însoţit de dna Iunona Lungu, manager de proiect, vicepreşedintele raionului, Boris Ivasi şi primarul interimar al oraşului, Mihail Grabciuc, ministrul a inspectat cele două clădiri de pe strada Ştefan cel Mare 131/1 132, aflate în prezent în proces de reconstrucţie, în cadrul unui proiect de asigurare a unor categorii de populaţie cu locuinţe sociale.
Oficialii au văzut cum decurg lucrările de reconstrucţie a blocurilor în care urmează să trăiască ulterior cel puţin 72 de familii (funcţionari, pedagogi, tineri specialişti, familii numeroase, invalizi şi din alte categorii). În timpul inspecţiei, ministrul a menţionat că important e să se pună accent pe executarea calitativă a lucrărilor. Vasile Bâtcă fost informat că edificiile déjà sunt conectate la sistemul de apă şi canalizare, precum şi la cel de electricitate. Ministrul a aflat că în timpul lucrărilor au apărut şi modificări. “Unele soluţii tehnice nu pot fi utilizate aşa cum a fost planificat iniţial.DSC 0087 Dar nu-i nimic complicat. Este nevoie de careva schimbări fără de care nu se pot continua lucrările. De aceea am solicitat ca un grup de lucru să lucreze asupra acestei probleme şi în scurt timp să găsim soluţiile” a informat Tudor Don, directorul firmei “Sarcoservice“, care efectuează lucrările de reconstrucţie. Potrivit lui, 20 % din lucrările planificate au fost executate. Proiectul de reconstrucţie, prevede finisarea lucrărilor la final de decembrie 2016, dar dat fiind faptul că proiectul a început şi se termină în perioada de iarnă şi din această cauză s-ar putea ca durata lucrărilor să fie extinsă cu aproximativ 2 luni, a mai menţionat antreprenorul. La capitolul noutăţi, s-a mai spus că în proiectul dat, ar putea fi construite suplimentar încă opt apartamente. Astfel, în final 80 de familii ar putea beneficia de locuinţe sociale. Potrivit vicepreşedintelui Boris Ivasi, care este şi managerul proiectului “aceasta va fi posibil prin construcţia mansardelor şi schimbul planşeului – o tehnologie mai modernă, care oferă şi avantaje la exploatare. Mai bine le facem acum şi mai cheltuim un ban, decât să revenim pe urmă” a spus domnul Ivasi.DSC 0101
          Deşi sunt mici rezerve, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor s-a arătat mulţumit de obiectul vizitat: “Neajunsuri în procesul de lucru sânt în ceea ce a fost proiectat la moment, dar vom face tot posibilul ca antreprenorul şi beneficiarul final Consiliul raional, să remedieze neajunsurile şi să facem un lucru bun până la capăt. Sunt şi câteva reţineri în grafic, dar sper ca antreprenorul va face tot posibilul şi aceste lucrări să fie aduse la bun sfârşit şi aceste două blocuri să fie date în exploatare în 2016” a mai spus ministrul.
Asemenea proiecte sunt implementate şi în alte localităţi din ţară. În Călăraşi şi Hânceşti, beneficiarii déjà se acomodează în apartamente; la Sângerei şi Briceni, lucrările sunt pe final. În Nisporeni şi Ialoveni asemenea proiecte vor fi lansate în viitorul apropiat.
(sursa:odn.info.md)