1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Desfăşurarea lucrărilor de construcţie a fîntînii de la Monumentul istoric “Lumînarea Recunoştinţei”

Astăzi, marele scriitor Ion DRUŢĂ, împreună cu Victor SĂU, Preşedintele Raionului Soroca au efectuat o vizită de lucru la “Lumînarea Recunoştinţei” pentru a examina desfăşurarea lucrărilor de construcţie a fîntînii. Preşedintele raionului a menţionat că la început se dorea ca fântâna să fie construită sus, lângă lumânare, ca oamenii să poată bea apă după ce urcă cele 600 de trepte, dar s-a demonstrat, însă, că nu este cu putinţă, deoarece nu este apă la aşa înălţime. Astfel, platforma fântânii este construită la începutul treptelor, la a 54- treaptă din cele 600 de trepte. Fântâna va fi construită din lemn. După cum a relatat preşedintele raionului Soroca Victor SĂU, pentru construcția fântânii sunt necesare circa 100.000 lei (60.000 au fost deja colectaţi de scriitori), celelalte mijloace financiare vor fi donate din partea   agenţilor economici şi a autorităţilor.
Tot în această zi scriitorul Ion Druţă s-a întîlnit cu profesorii şi elevii LT „C.Stere”, apoi a vizitat şi Cetatea Soroca,care în prezent se află în reconstrucţie.