1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Festivalul ”Sirena Nistreană” la a treia ediție

 
    La 22 iunie în satul Bușa, raionul Iampol a avut loc sărbătoarea creației poetice și a artei populare în cadrul festivalului literar-artistic Internațional ”Sirena Nistreană”, organizat de Euroregiunea "Nistru" și Uniunea Scriitorilor din regiunea Vinița. Sărbătoarea a marcat simbolul unirii dintre poporul ucrainean și cel al Republicii Moldova întru conservarea valorilor naționale tradiționale, dezvoltarea culturii și a spiritualității, a cuvîntului poetic și întru aprofundarea relațiilor dintre aceste două țări. 
    La eveniment au participat colective artistice din 6 raioane, membre ale Euroregiunii "Nistru". Din raionul Soroca a fost delegată o echipă în frunte cu președintele raionului domnul Victor Său, însoțit de colectivul artistic "Țărăncuța" din satul Vădeni, meșteri populari și Simion Lungu, care a prezentat o frumoasă expoziție de costume naționale. 
Ceremoniile în cadrul festivalului ”Sirena Nistreană” au avut loc între data de 20 și 22 iunie, în regiunile Iampol, Mogilov-Podolsk, raionul Tomașpolsk din regiunea Vinița, precum și în raioanele Rezina și Șoldănești din Republica Moldova. 
    În aceste zile în regiunea Vinița s-au adunat scriitori și poeți din Lvov, Ivano-Frankovsk, Ternopil, Hmelnițc, Odesa, Kiev, Republica Moldova, colective artistice ale celor două țări și pictori din regiunea Podolsk, pentru a promova tradițiile poetice și culturale naționale. Colectivele artistice au bucurat publicul cu dansuri și cîntece populare, iar meșterii de artă populară și artizanat au demonstrat diversitatea produselor sale. Poeți și scriitori au recitat poezii din creația proprie, adresîndu-se publicului cu mesajul de a ocroti cultura națională și spiritualitatea, de a transmite lumina ei și celorlalte popoare pentru a ajunge la unirea, cooperarea și pacea dintre acestea.