1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Diplomă de Recunoștință pentru Consiliul Raional Soroca

     În contextul celebrării Zilei Internaționale  a Familiei, sărbătorită în Republica Moldova, începînd cu anul 2010, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a organizat “Forumul Național al Părinților” în incinta Cinematografului Gaudeamus.
“Forumul Național al Părinților” a fost organizat în scopul promovării solidarității între familii și mediul familial prielnic pentru creșterea și dezvoltarea copilului.
   La  acest eveniment au  participat  reprezentanții Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei a Republicii Moldova, vicepreședintele raionului Soroca domnul Vladimir Nicuța, asistenți  parentali profesioniști, asistenți personali la copiii cu grad sever de dizabilitate, părinți cu mulți copii. În cadrul reuniunii au fost luate în dezbatere mai multe subiecte ce țin de protecția copiilor și a familiilor cu copii în Republica Moldova.
    La finalul acestui eveniment  Consiliul Raional Soroca a fost decernat cu DIPLOMĂ DE RECUNOȘTINȚĂ  pentru aportul semnificativ și implicarea activă în promovarea reformelor în domeniul asistenței sociale, în special în dezvoltarea serviciilor sociale și profesionalismul specialiștilor  din cadrul structurilor teritoriale de asistență socială și protecție a familiei.