1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Locul trei în republică

        Din anumite consi­derente în organizarea Spartachiadei angajaților din serviciile publice SINDASP, a fost o între­rupere de câțiva ani. In schimb de această dată s-a înscris spre participare la  cea de-a IV-a ediție o bună majoritate a asociațiilor raionale teritoriale ale sindicatului respectiv.
De această dată spartachiada a inclus probele de sport: voleibol (bărbaţi şi femei), mini-fotbal, tenis de masă, jocul de dame, şah, ștafeta de aler­gări 4 x 100 m şi înot - 2x25 m. AST Soroca a prezentat la competiţii sportivi amatori la toate probele sportive, asigurînd astfel succesul în clasa­mentul general, ocupînd locul trei.
Cele mai multe puncte în clasamentul general l-au adus   echipele de voleibol şi jocul de dame. Voleibaliştii au de­păşit în preliminare mai mul­te echipe bine pregătite, ca în finală, într-o luptă încordată să cedeze în faţa formaţiei din Dubăsari la un scor de 1:2. Şi sportivii jocului de dame s-au poticnit în ultima întîlnire - cu şasiştii din Găgăuzia. Ori­cum aceste echipe au adus pentru Soroca respectiv cîte 27 şi 26 puncte. Au reuşit să depăşească cu succes etapa preliminată şahiştii, tenismanii şi fotbaliştii. Toate aceste echipe au împărţit locurile 5-8, înscriindu-şi în activ cîte 21,5 puncte. în partea su­perioară a clasamentului au fost şi alergătorii, înotătorii, voleibalistele, care au adus de asemenea puncte impor­tante.
    Astfel, cu 166 puncte la activ, sorocenii s-au situat pe locul trei, cedînd doar în faţa gazdelor - sportivilor din Criuleni şi Unităţii Teritoriale Găgăuzia. Sportivii noştri au intrat în posesia cupelor, me­daliilor şi diplomelor respec­tive. în total la competiţii au participat 28 de echipe.
Deplasarea la Slobozia Duşcă la concurs a fost susţi­nută de Consiliul raional So­roca şi direcţia sport şi tine­ret a aparatului preşedintelui raionului.