1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

SPERANŢĂ DE VIAȚĂ

“Ziua nu e trăită în zadar, dacă reuşeşti sa schimbi viaţa cuiva spre bine”
Preşedintele Raional Soroca, Victor Său, face apel că­tre toţi oamenii de bună credinţă să acorde ajutor unei fa­milii din satul Voloave pentru o intervenţie chirurgicală ce urmează s-o suporte copilul lor pentru a căpăta capacita­tea de care noi ne bucurăm zi de zi.
Ce poate fi mai frumos decât viaţa şi ce poate fi mai presus decât fericirea de a te bucura din plin de toate cele pământeşti. De multe ori noi căutăm fericirea în lucruri mărunte dându-le aprecieri importante şi uităm să ne bucurăm că suntem sănătoşi, că avem mâini  şi picioare, că toate funcţiile motrice sunt bine, iar când întâlnim persoane cu dezabilități preferăm să nu ne implicam în problemele lor lăsându-i singuri să se descurca cum pot.
Un copil de numai trei anişori, din satul Voloave, deja a învăţat că viaţa e o continuă luptă. Acesta suferă de o anomalie congenitală  şi la o vârstă atât de fragedă a suportat patru intervenţii chirurgicale.
Acum mai necesită una deosebit de importantă în viaţa micuţului, or, operaţia i-ar oferi posibilitatea de a sta pe şezute - o nouă po­sibilitate pe care încă nu o cunoaşte. Un grup de medici germani se oferă să-i facă o operaţie chirurgicală pe gratis, prin care i se va pune implant la coloana vertebrală ceea ce1 va face pe micuţ să stea pe şezute. Speranţa care le-a oferito medicii germani părinţilor aces­tui băieţel i-au alarmat puţin, ei urmează să achite implantul. Costul acestuia însă indică o sumă fabuloasă pentru părinţii copilului, care sunt invalizi şi limitaţi în posibilităţi. Ambii au capacitate redusă de muncă ceea ce face imposibilă acumularea sumei necesare. Bunica băiatului este cea care munceşte pentru toţi. Recent, ea s-a adresat la Consiliul Raional Soroca după ajutor, căci ceea ce a mai putut ” strânge la colţun” femeia a cheltuit pentru celelalte intervenţii supor­tate de nepoţelul ei.
Sunt multe cazuri tulburătoare, care necesită ajutor, dar aces­ta este dintre cele mai dificile. E greu de imaginat ca într-o familie unde bunelul, tata, mama invalizi să mai fie şi copilul osândit de soar­tă. în pragul sfintelor sărbători pascale, când ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima mai caldă şi mai deschisă preşedintele raionului face apel către toţi cetăţenii să contribuie cu ce pot la soarta micuţului. Orice ajutor financiar se poate face la contul deschis pe numele Larisa Prisacari:
Victoria Bank. Filiala N6
MFO VICBMD 2x808 cont 22336063890
c/f 2006032047866    Larisa Prisacari