1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Drum renovat pentru trei sate

      Sat mîndru, cu drum nou, trotuar, clumbe cu flori, ce alintă ochiul trecătorului.
A fost un vis al meu să am pe lîngă gardul casei flori şi toc­mai în această toamnă s-a împli­nit. Înainte nu era posibil şi mereu eram nevoită să revopsesc gardul ori de cîte ori ploua, căci peste zi totul era în noroi, - spu­ne Natalia Cetulean, locuitoarea satului Dumbrăveni.
      În acest an am muncit mult. Zilnic ne aflam pe şantier, cu sîrguinţă efectuînd lucrările de reparaţie a acestei porţiuni de drum. N-a fost uşor, mai ales cînd mercurul termometrului in­dica cifra 38 - 40C, dar avem visul realizat, - povesteşte Stepan Cojocaru, director tehnic, SA .Magistrala Nistru”.
P1530033
       Circa 2 km de trotuare, po­deţe, 66 indicatoare rutiere şi 4,5 km de drum nou, tot cum prevăd standardele unui drum modern.
Anul trecut au fost reabilitate 4,5 km în acest an 2,5 km de drum ce uneşte satele Pîrliţa, Dumbrăveni, Vădeni. Cu o deosebită plăcere vom întreţine astfel de drumuri, - spune Mihai Marcoci, director SA “Drumuri Soroca”.
   Drumul pare a fi unul bun, aceasta afirmă şi probele de laborator, unde a fost verifica- tă calitatea materialelor ce au constituit îmbrăcămintea rutieră. În ţară avem circa 15 porţiuni de drumuri în localităţi, care în acest an şi-au schimbat radical înfăţişarea. Acest lucru permite de a avea un acces sporit spre localităţi, ceea ce dezvoltă şi in­frastructura ţării, economia etc., - explică Radu Ragovei, şef-adjunct, direcţia dezvoltarea drumurilor, Ministerul Trans­porturilor.
 Drumul a fost reparat con­form tuturor cerinţelor moderne. Au fost utilizate noi tehnologii, fapt care permite de a da o ga­ranţie de şapte ani. Desigur, dacă se vor efectua lucrări de întreţinere a acestei porţiuni de drum şi dacă vor fi respectate şi cerinţele de transportare de către conducătorii auto, - spune Mircea Moldovanu, director SA “Magistrala Nistru”.
Lucrările au fost date în ex­ploatare în prezenţa responsabi­lilor de la Ministerul Transportu­rilor, administraţia publică locală şi drumari, care au mers pe jos o bună porţiune de drum pentru a-i aprecia calitatea. Mulţumit de noul drum s-a arătat şi preşedin­tele raionului Victor Său, care pe parcursul vizitei, n-a ezitat să afle şi părerea sătenilor.
      Cea mai reală notă oricărui lucru efectuat o dau cetăţenii. Azi pe faţa fiecăruia citesc cuvin­te de mulţumire. Chiar şi cei mai pesimişti, care nu credeau că localitatea lor va avea un drum bun, azi cred în viitor, - s-a expus Victor Său.
Costul total al proiectului este de 74 mln. lei. Pînă în pre­zent au fost renovaţi 9 km din cei 13 incluşi în proiect. Lucrările de reparaţie urmează să fie efectu­ate pe traseul spre satul Rădu- leni, raionul Floreşti, prin satul Vădeni.