1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Vizită de studiu în Macedonia în contextul reformei administrativ-teritoriale

    Președintele Raionului Soroca, dl Victor Său, a fost membru al delegaţiei formate din reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale şi ai ONG-urilor care a realizat, în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie, o vizită de studiu în Macedonia. Vizita a avut ca scop preluarea experienţei de organizare teritorială în cadrul procesului de descentralizare.
     Vizita de studiu, care constituie o primă etapă a proiectului întreprins, va fi urmată de participarea experţilor macedoneni la o conferinţă internaţională privind descentralizarea, organizată la Chişinău în luna noiembrie.
    Delegația pe parcursul a cinci zile au  obţinut mai multe cunoştinţe cu privire la modelul de organizare teritorială al acestei ţări, şi-au manifestat interesul în special faţă de cooperarea intermunicipală, spunând că modelul macedonean poate fi aplicat cu uşurinţă şi în Republica Moldova.  La rândul lor, oficialii macedoneni au declarat că, datorită gradului de apropiere a economiilor, se pot stabili relaţii de colaborare economică între cele două ţări.
     Macedonia este singura ţară din Balcanii de Vest care a reuşit să implementeze reforma administrativ-teritorială, în anul 2010, realizând o diviziune structurală durabilă din punct de vedere economic. Modelul macedonean este important prin asemănările pe care le are cu Republica Moldova, în termeni de geografie, populaţie ş.a. Experţii din Moldova au putut afla din prima sursă dacă abordarea lor în cadrul reformei administrativ-teritoriale este una corectă. În acelaşi timp, participarea experţilor din Macedonia şi din alte ţări europene în curs de reformare administrativ-teritorială ar putea pune pe tapet probleme care trebuie discutate cu societatea, putând determina autorităţile să continue reforma de descentralizare.
Vizita de studiu în Macedonia a fost organizată de Business Consulting Institute şi de Institute for Dynamic Development SFERA-NOVA (Macedonia), cu finanţarea Programului Est  fără Frontiere al Fundaţiei Soros Moldova şi a Open Society Foundation din Macedonia.