1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

1 septembrie

Ziua de întîi septembrie, cînd marcăm Sărbătoarea Cunoștințelor, se înscrie perfect în șirul de sărbători pe care ni le oferă sfîrșitul de august: Ziua Independenței și Sărbătoarea Limbii Române.

Sentimentele de dragoste de neam, respect pentru valorile perene, promovate de-a lungul secolelor de marii înaintași, iau amploare și se îmbracă în haina respectului și a recunoștinței.

La acest început de septembrie, școala își deschide larg ușile, devenind mai luminoasă, asemănătoare cu un templu antic unde locul zeilor îl au cărțile din care culegem literă cu literă înţelepciunea unei lumi.

Dorim atît de mult ca acest început să fie unul de bun augur, ca zilele de şcoală sa va ofere din plin prilejul de a va bucura, împreună cu părinţii, profesorii şi colegii de fructele dulci ale învăţăturii. Să savurați plăcerea ascensiunii în parcurgerea treptelor spre realizare şi întru devenire.

Dragi elevi,

Să fiţi demni şi mîndri de numele pe care îl purtaţi, să contribuiţi din plin la promovarea imaginii satului, oraşului şi a ţării în care v-aţi născut,  să vă iubiţi părinţii, profesorii, colegii, să aveţi tot sprijinul lor, bunăvoinţa şi consideraţiunea.

Stimaţi profesori,

Aveţi nobila misiune de a creşte, cultiva suflete de copii, aveţi răbdare, putere şi curaj.

Avem încredere că o să vă îndepliniţi cu cinste misiunea. Fie ca prin dumneavoastră şcoala să devină una cu adevărat bună şi prietenoasă, fie ca sentimentul recunoştinţei pentru ceea ce faceţi să vă devină cunună.

Vă dorim din tot sufletul un an bun, cu realizări frumoase, multă sănătate, pace şi linişte în suflet, bunăstare în familiile Dumneavoastră.

Cu respect,                                   Victor Său,

Preşedintele raionului Soroca