1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Proiecte transfrontaliere

La Rezina s-a desfăşurat şedinţa ordinară a consiliului Euroregiunii „Nistru”, prezidată de Serghei Tatuseac, preşedintele consiliului regional Viniţa. La această întrunire au participat preşedinţii şi reprezentanţii din raioanele Soroca, Ocniţa, Donduşeni, Floreşti, Rezna şi Şoldăneşti ale Republicii Moldova – membre ale Euroregiunii - şi Iampol, Şargorod, Murovani Curilovţi, Moghiliov Podolskii, Bar şi Tomaşpoli din regiunea Viniţa, persoane responsabile din componenţa administraţiei regionale.IMG_0529
Despre rezultatele activităţii organizatorice referitor la prezentarea Euroregiunii „Nistru” la Consiliul regiunilor europene la şedinţă a informat directorul executiv al Euroregiunii Vladimir Merejco. Acest for se va desfăşura în septembrie la Bruxelles, unde va fi expus un vast material informativ despre 6 raioane din nord-estul Republicii Moldova şi regiunea Viniţa. Astfel va fi promovată mai activ imaginea Euroregiunii „Nistru” pentru a extinde posibilităţile de colaborare cu reprezentanţii ţărilor UE.
A fost prezentată şi o informaţie despre acţiunile întreprinse în organizarea schimbului de grupe de copii ce-şi vor petrece cîte 10 zile de vacanţă în taberele de odihnă din regiunea Viniţa şi, respectiv, Republica Moldova.IMG_0329
E preconizat ca 20 de elevi din raionul nostru să se odihnească pe gratis în tabăra „Svitanok” din raionul Iampol, unde li se vor oferi cele mai bune condiţii de vacanţă.
Victor Său, preşedintele raionului  Soroca a semnat un acord de colaborare în domeniul comercial-economic cu Vladimir Voloşin, preşedintele administraţiei de stat din raionul Iampol. Contracte similare au fost semnate şi între reprezentanţii raioanelor Şoldăneşti – Şargorod, Floreşti – Bar, Ocniţa – Moghiliov-Podolski, Donduşeni – Murovani Curilovţi, Rezina – Tomaşpoli.  De asemenea au fost stabilite relaţii economico-culturale directe între satele Oclanda şi Balanivca, Căinarii-Vechi şi Clembivca. Din partea localităţilor sorocene contractele au fost semnate de primarii Eugeniu Civiriuc şi Veaceslav Terentii.IMG_0407
Participanţii la întrunire au convenit de a organiza în iunie un for economic la Soroca, iar în octombrie – la Viniţa.