1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Jocurile Tineretului din raionul Soroca

           Sîmbătă, 24 martie, Jocurile Tineretului din raionul Soroca au continuat cu competiţiile la volei între licee şi instituţiile de învăţământ preuniversitare.
S-au prezentat la competiţii, care s-au desfăşurat în sălile de sport ale liceului „C. Stere”, şapte echipe, inclusiv şase de la licee. În schimb, după părerea specialiştilor în această zi au concurat cele mai puternice la moment formaţii.
Mai întîi echipele au luptat în două grupe pentru a determina finaliştii. În grupa unu mai puternice s-au dovedit a fi liceenele de la „C. Stere”, care au fost superioare cu acelaşi scor de 2:0 în faţa sportivelor din Racovăţ, liceul „A. Puşkin” şi Colegiul de Arte. Locul doi a revenit echipei liceului „P. Rareş”. În urma victoriilor în semifinale pentru meciul decisiv s-au calificat formaţiile liceelor „P. Rareş” şi din Vaslcău. A fost nevoie de trei seturi pentru a determina campionul. La un scor de 2:1 au învins liceenele din Vasilcău, antrenate de Vitalie Gheorghiţă. Pentru echipa campioană au evoluat liceenele Cristina Cebotarean, Violeta Coţaga, Alina Cetulean, Ana Slivinschi, Cristina Bîcu, Mariana Sîrghi, Elena Sticlovschi, Ana Lupu şi Cristina Melous.
volei_03_12

              25 martie, duminică, în aceleaşi săli de sport, s-au întrunit tinerele voleibaliste din clasele gimnaziale. La aceste competiţii au participat nouă echipe şi de asemenea la prima etapă au concurat în două grupe, pentru a determina echipele finaliste.În prima grupă, în care pentru dreptul de a juca în finală au concurat gimnazistele din Vasilcău, Racovăţ, Vărăncău şi de la liceul „P. Rareş”. Cele puternice s-au dovedit sportivele din Vărăncău, care au învins în toate confruntările preliminare. Locu doi a revenit echipelor din Vasilcău. Cu o echipă mai mult a evoluat în preliminare în grupa a doua. După ce a învins pe rînd echipele de la liceele „C. Stere”, „A. Puşkin”, din Nimereuca şi Iorjniţa primul loc l-au ocupat sportivele din Cerlinavolei_03_02_03. Locul doi cu o singură înfrîngere în disputa cu învingătoarele l-au ocupat fetele de la liceul „C. Stere”. În urma semifinalelor între echipele liceelor „C. Stere” – Vărăncău şi Cerlina Vasilcău, pentru locul trei au luptat gimnazistele de la liceul „C. Stere” şi din Vasilcău. Chiar dacă au cedat în prima rundă, orăşenele s-au mobilizat în următoarele două şi au ieşit victorioase la scor final de 2:1.La fel de dramatic a decurs finala cu participarea echipelor din Vărăncău şi Cerlina. Conform aceluiaşi scenariu în prima repriză cedează fetele din Vărăncău ca în următoarele să iasă învingătoare convingător în următoarele două. Echipa învingătoare a evoluat în următoarea componenţă: Mihaela Raţă, Cristina Leucă, Eugenia Cerchez, Ana-Maria Popovici, Tatiana Furdui, Gulia Furdui, Doina Nitrean, Cristina Isac, Nicoleta Boţoc, Marina Ţîpordei. Echipa este antrenată de Maria Taşnic.

volei_03_02_02