1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Gala sportului – 2011

            La data de 25 ianuarie 2012 în sala de festivităţi a liceului teoretic „C. Stere” s-a desfăşurat omagierea celor mai performante echipe, cei mai buni sportivi şi antrenori conform totalurilor anului 2011, în cadrul manifestării tradiţionale anuale „Gala sportului”. La sărbătoarea sportului a participat, a felicitat asistenţa şi a premiat laureaţii preşedintele raionului Victor Său.21
În ultimii ani consiliul raional, aparatul preşedintelui acordă atenţie deosebită dezvoltării sportului atît în plan spiritual, cît şi material. Deci şi rezultatele nu se lasă mult aşteptate. E suficient de a menţiona doar că în anul trecut în teritoriul raionului s-au desfăşurat 39 competiţii raionale la diferite probe de sport cu participarea a peste 6500 sportivi amatori, 21 turnee republicane (2000 sportivi), 900 sportivi soroceni au participat la 70 turnee şi campionate republicane. 9 soroceni au participat la şase probe de sport la competiţii internaţionale, iar 28 de sportivi sunt membri ai loturilor naţionale la diferite probe.
De menţionat că la nivel naţional sportivii din raionul  Soroca au participat la 70 de turnee şi campionate în număr de 900. La campionatele şi cupele naţionale sportivii noştri au ocupat în 23 cazuri primul loc, 30 – locul doi şi 43 – locul trei.
Sunt meritori şi rezultatele echipelor sorocene. Membrii clubului sportiv „Soroca-Baschet” a ocupat conform rezultatelor campionatului trecut între băieţi locul doi în divizia „A” şi la fete cu vîrsta de pînă la 18 ani aceiaşi poziţie, echipei de femei revenindu-i locul trei. Au devenit campioni ai ţării fotbaliştii şcolii sportive raionale în divizia „C” NORD, iar echipa de fotbal „Dava” a ocupat locul trei în divizia „B” Nord. La individual cele mai mari succese le-au obţinut Loredana Guţu – locul trei la campionatul Europei la joc de dame,
Valeriu Tighinean – locul trei la campionatul Europei şi locul şapte la campionatul mondial la sambo, seniori;
Dumitru Lungu – locul trei la campionatul Europei la sambo, seniori;
Tudor Moraru – locul unu la campionatul mondial la triatlon-forţă, juniori;
Dorin Cazacu – locul cinci la campionatul Europei la lupte greco-romane.
Sunt succese, care merită o frumoasă şi largă omagiere a sportivilor. Pentru început preşedintele raionului Victor Său, asistat de responsabilul pentru problemele tineretului şi sportului din aparatul preşedintelui Andrei Jitniuc, a înmînat premii de încurajare sportivilor cu performanţe şi de perspectivă:
Andrian Boico. Judo, cadeţi;
Ghenadie Boico, Inga Boico, sambo, cadeţi;
Maria Bulgac, Pavel Panfile – şah;
Victor Craveţ, Ruslan Dorogan, Victor Bercari – lupte greco-romane;
Luminiţa Sclearuc, Iona Ursol – atletica uşoară;
Nichita Galactionov – tenis de cîmp.1
Respectiv a primit premii ale consiliului raional şi un număr impunător de antrenori la probele respective, iar cei mai buni au fost nominalizaţi respectiv succeselor obţinute de către discipolii lor:
Ştefan Dragan, Serghei Tîmco – antrenori de lupte;
Iurie Costin – atletica uşoară;
Serghei Crudu – baschet;
Pavel Bacinin şi Petru Ceban – fotbal;
Oleg Gresev – triatlon-forţă.
De asemenea au fost omagiate cele mai bune echipe, ele devenind:
CS „Soroca-Baschet” - locul II campionatul Republicii Moldova  divizia „A- masculin.
CS „Soroca-Baschet” fete – locul III campionatul Republicii Moldova div „A”-femenin.
Echipa Şcolii Sportive raionale la fotbal în divizia „C” Nord (copii).1 1
Dar punctul culminant al manifestării a fost decernarea premiilor celor mai buni zece sportivi ai anului. Diplome, premii în bani au primit:
Dorin Cazac – locul V la campionatul Europei, locul I la campionatul RM la lupte greco-romane;
Valeriu Tighineanu – locul III la campionatul Europei, locul unu la campionatul RM la lupte sambo, seniori;
Mircea Taran – locul III la campionatul RM la judo, tineret şi seniori;
Dumitru Lungu – locul III la campionatul Europei, locul unu la campionatul RM la sambo, seniori,
Loridana Guţu – locul III la campionatul Europei, locul unu la campionatul RM la joc de dame:
Ana Vinic – locul I la campionatul RM, locul doi la turneul internaţional la atletica uşoară;
Tudor Moraru – locul I la campionatul mondial la triatlon-forţă;
Mihail Marchitan – locul I la campionatul RM la lupte sambo;
Tim Tarasiuc – locul II la campionatul RM la kickboxing;
Nichita Spinei – locul III la cupa RM la tenis de cîmp.