Ziua Autonomiei Locale şi a lucrătorului din Administraţia Publică Locală. 
Astăzi, 1 februarie, în Republica Moldova este marcată Ziua Autonomiei Locale şi a lucrătorului din Administraţia Publică Locală. Cu această ocazie, s-a organizat o festivitate, la care au participat reprezentanții APL de nivelul I și II.
Preşedintele raionului Soroca, d-nul Ghenadie Muntean a adresat cele mai frumoase urări de bine şi de împliniri profesionale, acordând o înaltă apreciere activităţii reprezentanţilor APL în rezolvarea problemelor comunitare. Cu acest prilej, primarii s-au învrednicit de diplome şi cadouri.