Ziua Naţională a Culturii sărbătorită la Soroca
Astăzi, 18 ianuarie 2019 în sala Palatului de Cultură Soroca s-a desfăşurat festivitatea dedicată Zilei Naţionale a Culturii.
În holul Palatului publicul a fost întâmpinat de meşterii populari din raion care și-au prezentat lucrările confecționate cu multă iscusință.
În cadrul festivităţii mai multe instituţii de profil şi lucrători ai culturii din raion au fost menţionați cu diplome din partea Preşedintelui raionului, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a RM, cât și din partea Secției Cultură și Turism, pentru merite deosebite în promovarea valorilor culturale şi cu prilejul “Zilei Naţionale a Culturii”.
Ulterior, în sala de festivităţi, a avut loc un concert cu participarea colectivelor artistice din raion. Startul festivității l-a dat Corul  „Orantis”, care a impresionat prin vocile deosebite.