Deschiderea Festivalului Internaţional ,,Mărţişor 2018” la Soroca
La 1 martie, în incinta Palatului de Cultură Soroca s-a dat startul Festivalului Internaţional ,,Mărţişor 2018”. Evenimentul a fost deschis de către Preşedintele raionului Soroca, dl Ghenadie Muntean, la care a  participat şi invitatul de onoare – Preşedintele Judeţului Suceava, România, dl Flutur Gheorghe.
În discursul său, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a menţionat că este pentru prima oară în vizită la Soroca şi a rămas impresionat şi mulţumit de ospitalitatea sorocenilor. Pe lîngă participarea la Festival, vizita a avut drept scop examinarea direcţiilor de colaborare, planului de activităţi pentru anul 2018 şi momentele organizatorice privind semnarea acordului de colaborare între Consiliul Raional Soroca şi Consiliul Judeţean Suceava, care va avea loc la 27 martie 2018.
Cei prezenţi au avut parte de un concert la care au evoluat mai multe ansambluri, cluburi de dans din raion, etc.