La data de 23 octombrie 2021, orele 10.00, vicepreședintele raionului Soroca dna Svetlana Paunescu, împreună cu angajați din cadrul Aparatului Președintelui raionului și consilieri raionali, au participat la ceremonia de dezvelire și sfințire a plăcii comemorative în memoria doamnei Ina Popescu la Instituția Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Soroca Nouă ”Ina Popescu”.

       Doamna Ina Popescu și-a consacrat viața unei din cele mai nobile profesii – de medic. Pe parcursul a 20 de ani a fost în slijba cetățenilor. În anul 2016 a fost implicată direct și a contribuit la fondarea IMSP  Centrul de Sănătate Soroca Nouă, pe care a condus-o cu responsabilitate enormă și profesionism marcant.

       În mesajul său, dna Svetlana Paunescu a menționat, că: ”Doamna Ina Popescu va rămâne în memoria noastră drept un medic profesionist și devotat, un om cu suflet mare, de o rară înțelepciune și cumsecădenie. Noi cu toții trebuie să-i purtăm vie amintirea celei ce s-a dăruit și implicat pentru dezvoltarea Centrului de Sănătate”.

       Ex-șefa Centrului de Sănătate, în seara de vineri, 23 octombrie 2020, ora 18.00 a pierdut lupta cu noul coronavirus, după o săptămână, unde la locul de serviciu, împreună cu alți colegi, a fost testată pozitiv cu COVID-19 și internată în spital.

     Înveșnicirea memoriei doamnei Ina Popescu prin atribuirea IMSP Centrul de Sănătate Soroca Nouă, numelui ”Ina Popescu”, aprobat prin Decizia nr. 1/17 la ședința Consiliului raional Soroca din 11.02.2021, are un impact moral și educațional pentru întreaga comunitate.


 

https://fb.watch/8PuYHy_IcI/